Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

Valentin Cocâi printre câștigători - Programul MOL de promovare a talentelor 2017

      Ne face plăcere să anunțăm că Valentin Cocâi este printre câștigătorii PROGRAMULUI MOL DE PROMOVARE A TALENTELOR, ediția a 12-a, 2017, sponsorizat de MOL România Petroleum Products și organizat de Fundația pentru Comunitate, înființată la Cluj, în 2008. Fundația are scopul de a descoperi și promova tinere talente, deasemeni susține activități educative și sociale prin parteneriate, în regiunea Europei Centrale și de Est. Valentin Cocâi beneficiază de o sponsorizare parțială,  cu valoarea de 1500 lei, șansă ce îi permite achiziționarea de materiale și instrumente necesare pregătirii de performanță în domeniul artistic. Proiectul propus în cadrul concursului, se va concretiza în expoziții cu lucrări plastice, realizate de copilul de 13 ani, îndrumat de dna. profesor Mihaela Brumar.       Cu o dorință continuă de învățare și de exprimare, Valentin a adus Palatului Copiilor, în perioada 2011- 2017, cele mai multe premii în competițiile cu profil artistic, organizate de Ministerul Ed

Andreea Popa la concursul „Mărăşeştiul, în inima mea” 2017

Popa Andreea Roxana a câștigat premiul al III-lea, la Concursului Național de Artă Vizuală şi de Literatură „Mărăşeştiul, în inima mea”, ediția a IV-a, organizat de Consiliul Județean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea din luna august 2017. „Concursul îşi propune readucerea în conştiinţa tinerei generaţii a unor momente exemplare de istorie, eroism şi demnitate românească petrecute acum un secol, pe frontul Primului Război Mondial.” Recompensa acordată de juriu la categoria de vârstă 11- 14 ani, a avut valoarea de 400 lei.

„Școala Altfel” cu basme și povești

Arta face parte din viața noastră!

„Școala Altfel” la Muzeul de Artă Vizuală Galați             Proiectul are drept scop susţinerea unui program coerent şi stabil de educaţie culturală în spaţiul Muzeului de Artă Vizuală, care să ofere copiilor oportunităţi diverse de învăţare a noi forme de expresie artistică şi dezvoltarea abilităților practice de exprimare creativă. Se urmărește încurajarea talentelor, creşterea implicării profesorilor, părinţilor şi altor reprezentanţi ai comunităţii locale în crearea unui mediu sigur şi sănătos de educaţie.

„La pas prin Galații de altădată”

    „ Copiii cercului de pictură de la Palatul Elevilor şi Copiilor îi invită pe iubitorii de frumos la o plimbare imaginară prin Galaţiul de altădată, prin intermediul lucrărilor plastice realizate după fotografiile vechi şi cărţile poştale ilustrate, ce au păstrat spiritul spaţiului urbei de la Dunăre la sfârşitul secolului al IX-lea, începutul secolului al XX-lea. Prin intermediul imaginilor, copiii s-au întors în timp, au descoperit arta, arhitectura, cultura locală, aerul de poveste al oraşului port, al oamenilor surprinşi pe străzile arse de soare. Ei au interpretat în stilul personal, aflat în formare, perspectiva fotografică. Experienţa implicării în viaţa comunităţii prin reconstituirea vechiului Galaţi, redefineşte şi consolidează celor implicaţi, valorile istorice, artistice, morale. Expoziţia va putea fi văzută la Biblioteca "V. A. Urechia" Galaţi, în cadrul Festivalului Internaţional al Cărţii „AXIS LIBRI”, ediţia a IX-a. De asemenea, lucrările de pictură

Concurs de pictură: „Culorile – lumina sufletului”

,, Teologia în contemporaneitate ’’ La concursul de pictură:  „Culorile – lumina sufletului” , ediţia a V-a, aprilie-mai 2017, în acord de parteneriat cu Seminarul Teologic ,,Sf. Ap. Andrei’’ Galaţi, avem rezultatele: Premiul I - STOIAN ELENA, 16 ani - icoană pe hârtie Premiul I - BUTUC DAVID, 10 ani - icoană pe hârtie Premiul II - BUTUC IOAN, 8 ani - icoană pe hârtie PREMIUL III - COCÂI VALENTIN, 12 ani - icoană pe lemn Premiul I - GONGZI IONUȚ CRISTIAN, 14 ani - mozaic

Calendarul Copiilor 2017

Duminica Ortodoxiei - 5 Martie 2017

Proiect educațional           Duminica Ortodoxiei, prima Duminică din Postul Paștelui, este legată pentru comunitatea noastră gălățeană de evenimentul inițiat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, expoziția de icoane de la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine.             Pentru momentul cu tema   „2017 - Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”, copiii, părinții și profesorii instituțiilor implicate în parteneriatul educațional, au avut un timp de pregătire sufletească, de realizare a icoanelor în ateliere, de participare la Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din Galați. Întâlnirea copiilor și tinerilor de la Centrele de Tineret Liești și Barcea, Clubul Copiilor din Tecuci, Palatul Copiilor din Galați, Palatul Copiilor din Brăila, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, Facultatea de Artă din cadrul Universității Dunărea de Jos, S

Etichete

Afișați mai multe