Treceți la conținutul principal

Un artist și o temă plastică pentru cei mari

    



        Pictor, grafician și sculptor, Janos Mattis-Teutsch „visa să schimbe lumea prin artă”. Este asociat cu arta avangardistă europeană și revendicat de trei spații culturale: Ungaria, Germania și România.  Artistul petrece cea mai mare parte a vieții la Brașov. Lucrează în țară dar lucrările călătoresc în Europa și America. 
      Opera sa cuprinde peisaje, portrete, portrete colective, compoziții cu personaje abordate în stil expresionist, constructivist, abstract. Picturile surprind frumusețea oamenilor și a locurilor unde s-a născut și trăit. Formele, liniile, culorile sunt expresii ale sentimentelor și emoțiilor sale. Criticii consideră că în arta abstractă Mattis-Teutch „nu a făcut muzică cu sunete, ci prin intermediul culorilor şi al liniilor”.

Tehnici picturale:  acuarela, tehnici mixte pe hârtie, tempera-caseină pe pânză, ulei pe panză
Tehnici grafice: desen în cărbune, pastel, linogravura

Ce avem de făcut?
Realizează o imagine sugestivă, cu subiectul la alegere, în care să folosești contrastele cromatice și procedeul de juxtapunere al culorilor. Privește lucrurile cu un ochi geometric! Urmărește exemplele din opera lui Janos Mattis-Teutsch. Sunt multe posibilități de interpretare a ceea ce observi.
Genul lucrării tale poate fi: abstract, peisaj, portret, portret colectiv. 
Tehnica de apă: acuarela, guașa, tempera, acril

Ai încredere în spiritul tău de observație!
Exersează-ți gândirea creativă!
Exersează-ți gândirea critică!
SUCCES!

Surse:

Comentarii

Etichete

Afișați mai multe

Postări populare de pe acest blog

Tema săptămânii: Contrastul culorilor în sine

       Contrastul culorilor în sine apare prin juxtapunerea (alăturarea) tentelor de culori pure (culorile primare și culorile binare). Subiectul plastic: „Pisica”  Henri Matisse Franz Marc   Franz Marc Franz Marc Paul Klee Pablo Picasso Pablo Picasso Nivel de studiu: începători, avansați Sursa: google.com / Images

Arta abstractă - puncte, linii, forme spontane

Motive tradiționale românești

Elemente de limbaj plastic în natura statică

 

Natura statică

 

Nuanțe și tonuri - Culorile reci

Motive populare românești

 

GANDAC- pata spontană, pata elaborată

Materiale și instrumente

  Bloc Desen  - greutate minim 160 gr/cm2 (Pigma) Format  A 4  pentru grupa de vârstă 5 ani; format  A3  pentru grupele de vârstă 6,7, 8....19 ani Carton pânzat 20/20 cm, 20x30 cm ; pânze grunduite pe șasiu opțional Tehnici de apă: Acuarela -  pigment sub formă de pastille (Pictor, Colibri, Daco, STAEDTLER, MAIMERI BLU) Guașa -  pigment la tuburi (Daco) Tempera -  pigment la tuburi (Daco, STAEDTLER); Tempera solidă (sub formă de batoane) Acril  - pigment la tuburi- pentru avansați, grupele de vârstă mare (Daco, RAFAELO ACRIL, Policolor) Albul va fi folosit în cantitate mare! Vă rog să vă asigurați de fiecare dată la cerc că există albul în paleta de culori, și că tuburile, paleta sunt curate. Se poate cumpăra albul separat (20 ml, 50 ml, 500 ml). Albul de titan are putere mai mare de acoperire. Pensule  cu fibre moi cu păr natural sau sintetic, subțiri și groase, cu vârf ascuțit, rotund, “cioc de rață – filbert”, mărimi între 0 și 16, sau pensule late nr. 25 Pal

"ÎNVINGATOR PRIN ARTĂ"

Materialul VIDEO pe care l-am prezentat in concursul de la IAȘI. Rezultatele vor veni la sfârșitul lunii noiembrie. Succes!